Bunul simţ nu se moşteneşte, nu se capătă cu trecerea timpului, dar mai ales nu se cumpără, ci se învaţă de mic – în principiu de la părinţi etc. E greu să le ai pe toate de aceea atunci când este vorba despre bun simţ, nimeni nu are pretenţii de la tine şi toată lumea te categoriseşte ca fiind nesimţit şi punct. Uneori te aştepţi ca persoanele care se învârt în cercuri mai înalte sau cele care au un grad de cultură mai ridicat ori mai multă bunăstare din punct de vedere financiar, să aibe mai mult bun simţ şi mai multă educaţie, dar de cele mai multe ori ăstia sunt cei mai nesimţiţi.

De la simplul salut, până la alte chestii mai complexe, bunul simţ contează, după părerea mea, şi de multe ori am observat că am regăsit acest bun simţ la persoane care nici nu mă aşteptam, şi lipsea cu desăvârşire la persoanele la care nici nu mă gândeam… Despre bun simţ s-a vorbit mult pe net, s-au făcut campanii, s-au înfiinţat grupuri pe reţelele de socializare, şi mai mult decât toate, s-a vorbit foarte mult.

Eu, am întâlnit tot felul de persoane, şi cred că şi voi… persoane care “îţi dau citate din Cioran“, dar nu ştiu ce este ăla “mulţumesc” ori persoane simple dar cu un bun simţ extraordinar. Pe mine cel puţin, m-a impresionat astăzi o persoană care nu mă aşteptam să aibă atât mult bun simţ, ceea ce m-a determinat să scriu acest articol. Voi ce fel de persoane aţi întâlnit/cunoaşteţi ?