Da ! Voi toţi !… îmi sunteţi datori… cu un cico măcar . De ce ? Vă zic eu…

Mă trezesc dimineaţă (aşa cum fac mereu) îmi mişc fundul către bucătărie foarte leneş, unde ştiu că ma aşteaptă o cană de cafea calda şi aburindă gata să fie sorbită până la ultima picătură, o i-au repede şi mă îndrept către laptopul meu. Îl aprind… mă loghez… verific mail etc… rutina obişnuită

Citesc un mail primit în folderul spam al adresei mele de mail, în care scria în engleză:

From:

FBI – Important Note !

Please deliver us your notebook ! We are all in great danger ! This is not a joke or a spam message !

Contact: FBI Headquarters in Washington, D.C.
Federal Bureau of Investigation
J. Edgar Hoover Building
935 Pennsylvania Avenue,
NW Washington, D.C. 20535-0001 (202) 324-3000

Mă amuz 2 fracţiuni de secundă şi îi dau repede delete, apoi îmi văd de ale mele treburi în continuare… mailuri, blog etc. Între timp se face ceasul 10:00, şi cum azi se anunţa zi liberă (din toate punctele de vedere), zic “ce-ar fi să ies puţin în parc… îmi i-au şi laptopul cu mine… şi poate prind de un articol pe blog”… zis şi făcut. Mă îmbrac în scurt timp şi fuga în parc… Zi frumoasă de toamnă, timp frumos, nu prea răcoare… mă aşez pe o bancă, pun laptopul lângă mine şi admir împrejurimile. Atenţia îmi este însa atrasă de o tipă draguţă ce stătea vis-a-vis de mine, tot cu un laptop lângă ea.

Îmi întorc repede privirea în altă parte ca şi cum nici nu o văzusem şi îmi văd de ale mele. Aprind laptopul, ma loghez, şi încep să scriu… Observ că tipa continua să mă privească, deşi eram ferm convins că nu ne cunoaştem… Îmi ridic privirea din laptop şi o privesc fix, moment în care ea îmi zâmbeşte subtil. Stau şi mă gândesc dacă ar trebui sau nu să mă duc spre ea… poate o cunosc… şi nu o mai ţin minte, sau poate e doar o tipă draguţă în parc cu un laptop…

Oricum ar fi, trebuie măcar să îi zic un “bună”, aşa e politicos măcar de dragul acelor ochi caprui, ce se uitau la mine de vreme bună de timp… sau poate ne cunoaştem şi eu ca boul nu i-am reţinut numele ori figura. Îmi fac deci curaj, şi dau să plec spre dânsa, când… pe drumul dintre mine şi ea (vreo 10 metri), sunt oprit de 2 tipi, îmbrăcaţi în costum negru, serioşi, şi care îmi zic pe un ton oarecum alarmat:

- Tu eşti Popescu Ionel ?

- Da, cu ce vă pot ajuta ?

- Ai un ASUS K50IJ cu seria K50SM3245 ?

- Wtf ? (în gândul meu…) Da, am un laptop ASUS dar nu ştiu seria, care e treaba ?

- Îl ai la tine ? Ăsta e ? (şi indică cu degetul spre laptopul meu, care îl ţineam în mână)

- Da, de ce ? (zic eu, puţin iritat de golanii care tocmai aveau o problemă cu laptopul meu)

- Ce serie are ?

- K50SM3245…

- Trebuie să ni-l dai nouă…

- Eeee nah (zic eu, convins că ăştia vor să îmi fure laptopul, deşi nu arătau chiar ca nişte hoţi după cum erau îmbrăcaţi)

- Laptopul tău are un microcip incorporat, ce poate opri nişte rachete nucleare ce se îndreaptă în acest moment către Pământ…

- Ha ha ha şi eu ar trebui să râd sau ce ?(zic eu convins că acum ăştia chiar vor să îmi şutească laptopul, doar că nu aveau deloc imaginaţie)

- Vino cu noi şi îţi explicăm pe drum, nu avem mult timp la dispoziţie… doar 3 ore.

Şi am plecat cu acei dubioşi lăsând în urmă tipa cu ochii căprui, care bineînţeles că asistase la toată scena, şi care se amuza şi ea de pe margine… M-au dus într-un fel de bază militară sau ceva, unde erau foarte mulţi soldaţi, maşini militare şi chestii… am aflat că totul era pe bune, şi că laptopul meu chiar avea un microcip incorporat, ce putea controla nişte rachete nucleare de la distanţă. Dar nu toate laptopurile ASUS aveau acest cip incorporat, ci doar cel cu seria de mi-o ceruseră ei… adică al meu.

Faza e că mi-au desfăcut cu totul laptopul ca să i-a acel cip din el… mi-au explicat apoi că un experiment a scăpat de sub control acum 2 zile, şi că singura modalitate de a opri acele rachete, era cipul din laptopul ASUS cu seria K50SM3245, i-ar eu eram posesorul acestui laptop. Eram practic un erou, doar salvasem câteva milioane de oameni de la moarte… mai mult laptopul meu… dar mă rog, tot al meu era , numai că eu nu prea mă simţeam ca un erou… rămăsesem fără laptop , gagica aia din parc cu ochii căprui nu mă mai întâlneam cu ea… asta din cauza celor 2 dubioşi, care picaseră exact la momentul nepotrivit…

În fine, după 2 zile mi-au înapoiat un laptop ASUS nou-nouţ model mai nou, şi mi-au zis că dacă or să mai aibe nevoie de vreun cip sau ceva, ştie ei la cine să apeleze (halal glume aveau în program) .

*Acest articol este fictiv şi participă la concursul SuperBlog 2009, organizat de PCNews.